PREȚURILE alimentelor, tot mai mari înainte de Paște. Cât costă un kilogram de roșii românești

PREȚURILE alimentelor, tot mai mari înainte de Paște. Cât costă un kilogram de roșii românești
Fotografie cu caracter ilustrativ
Publicat: 01/04/2024, 13:21

Produsele alimentare sunt tot mai scumpe, odată cu apropierea Paștelui, ca în fiecare an, iar mulți români se plâng că pur și simplu nu mai fac față creșterilor de preț.

Atât legumele, cât și carnea, s-au scumpit foarte mult, iar perioada de dinainte de Paște înregistrează printre cele mai mari creșteri de prețuri.

Primele roșii românești, spre exemplu, au apărut deja în piețe, dar prețurile sunt mult prea piperate pentru mulți dintre clienți.

Un kilogram de roșii românești costă chiar și 50 de lei, iar prețurile ar putea să mai crească în perioada următoare, notează Antena3.

Și carnea de miel este tot mai scumpă

Potrivit Institutului Național de Statistică, prețul la carne a crescut în ultimul an cu 10%, însă cele mai mari scumpiri au fost la carnea de porc, precum și la cea de miel.

Un kilogram de miel viu se vinde acum în ferme cu 25 de lei per kilogram, dar specialiștii spun că prețul va urca până la 30 de lei odată cu apropierea Paștelui.

În piețe e aproape imposibil să găsim carne de miel sub 40 de lei kilogramul, dar și în acest caz se pare că prețurile vor crește în următoarea perioadă.

Kilogramul de miel la carcasă se vinde cu aproape 55 de lei în piețe. Organele de miel folosite la drob de Paște se vând și ele cu 30 de lei pe kilogramul.

De asemenea, pastrama de berbecuț a ajuns să coste chiar și 50 de lei pe kilogram, mai notează sursa citată.

Și cozonacii sunt tot mai scumpi. Cozonacii mai ieftini pot fi găsiți în supermarketuri cu prețuri începând de la 15 până la 20 de lei, dar calitatea lor nu este comparabilă cu cea a cozonacilor din patiserii sau cofetării. Există, totuși, cofetării cu pretenții care vând cozonaci la 200 de lei kilogramul. Prețurile au crescut în general puțin mai mult decât anul trecut, deoarece producătorii susțin că prețurile materiei prime au crescut și că prețurile electricității au crescut. Citește mai mult…

Sursa foto: Shutterstock

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa